Turist in Transilvania

Pe urmele lui Dracula

de la170 RON
Sună pentru detalii

Despre circuit


Vom vizita casa în care s-a născut Vlad „Dracula” Țepeș, dar și închisoarea în care acesta a fost ținut prizonier. Excursia noastră va cuprinde și o vizită la o galerie de artă dedicată celui considerat de cei mai mulți istorici drept unul dintre cei mai sângeroși domnitori.




Itinerariu


  • Sighișoara

    Străzi medievale din Sighișoara
    Cetatea Sighișoara

    Excursia noastră începe în locul în care s-a născut Vlad Țepeș „Dracula” - Cetatea Sighișoara. Pe parcursul a mai bine de două ore vom vizita chiar casa în care se presupune că s-ar fi născut temutul domnitor. După o plimbare pe Strada Școlarilor, ne vom continua traseul la Biserica din Deal. Vom coborâ apoi înapoi în cetate și vom vizita două dintre cele mai frumoase turnuri fortificate din zona Transilvaniei - Turnul cu Ceas și Turnul Croitorilor.

  • Sighișoara

    Stradă cu case colorate în Sighișoara
    La pas prin Sighișoara

    Nimic nu poate fi mai frumos decât o plimbare printr-o veche cetate medievală. Iar Cetatea Sighișoara face această experiență cu atât mai plăcută! Preț de o oră veți putea servi o cafea la unul dintre frumoasele bistrouri medievale sau puteți vizita micile magazine de artizanat.

  • Mălâncrav

    Prânz tradițional transilvănean
    Prânz tradițional à la „Dracula”

    Bucătăria transilvăneană este cunoscută nu numai în România, dar peste tot în lume. Produsele tradiționale precum ciorbele, tocănițele, gogoșile, pâinea, murăturile, țuica și vinul fac parte aproape în fiecare zi pe masa oricărui transilvănean veritabil.

  • Mălâncrav

    Cetatea fortificată din Mălâncrav
    Biserica Fortificată Mălâncrav

    Înainte să părăsim aceste frumoase meleaguri ne vom opri la Biserica Fortificată din Mălâncrav. Construită în secolul XIV, aceasta este cunoscută mai ales datorită picturilor murale gotice vechi de peste 600 de ani. De o natură narativă gotică, aceste capodopere redau întâmplări biblice precum Geneza sau Patimile lui Iisus.

  • Mediaș

    Turnul Trompeților alături de centrul Mediaș
    Biserica „Sfânta Margareta”

    Ajungem la Mediaș, una dintre cele mai vechi așezări din Transilvania. Din itinerariul nostru nu poate deci să lipsească Biserica „Sfânta Margareta”, construită în anul 1488 în stil gotic. Puțini știu că turnul acesteia, înalt de aproape 70 de metri, reprezintă al doilea turn înclinat ca mărime, după renumitul turn din Pisa.

  • Mediaș

    Turn fortificată din Cetatea Mediaș
    Temnița lui Dracula

    Legenda spune că pentru o scurtă perioadă, renumitul domnitor Vlad Țepeș, Dracula, a fost prizonier chiar în orașul Mediaș. Vom vizita împreună chiar celula în care se presupune că sângerosul domnitor a fost ținut ostatic chiar în drumul său spre Visegrad unde a fost apoi întemnițat pentru 12 ani!

  • Mediaș

    Tablou din pânză de paianjăn a artistului Emil Mureșan
    Picturi pe pânză de paianjăn „Emil Mureșan”

    Călătoria noastră în lumea lui „Dracula” se va încheia la una dintre cele mai originale galerii de artă. În cadrul galeriei „Natură și fantezie” a conscutului artist Emil Mureșan vom întâlni câteva dintre cele mai înfricoșătoare opere de artă! Tablourile acestuia au ajuns chiar și în Cartea Recordurilor, artistul fiind primul care a ales să creeze artă folosindu-se doar de pânza de paianjăn.








Facilități


 6 ore

Aceasta este durata aproximativă a circuitului. Vom începe dimineață în jurul orei 10 și vom ajunge înapoi în jurul orei 17.

 7 activități

În funcție de condițiile meteo sau alte situații neprevăzute locațiile pot diferi puțin.

 Prânz tradițional

Acest circuit include și un prânz tradițional care constă din două feluri de mâncare, dar și băuturi alcoolice și non-alcoolice.

 Ghid turistic

În anumite locații pe care le vom vizita, un ghid turistic îți va explica toate secretele și legendele.

 Degustare de vin

Degustarea include vinuri specifice zonelor pe care le vom vizita și vei avea posibilitatea chiar să cumperi.

 Transport inclus

Transportul îl vom face în microbuze dotate cu aer condiționat și încălzire, potrivit indiferent de anotimp.

 Sighișoara, Mălâncrav, Mediaș

Locațiile pot să difere în funcție de condițiile meteo sau alte situații neprevăzute, experiențele rămân neschimbate.




Hartă





Rezervă acum+40 749 680 770Luni - Duminică: 10:00 - 18:00